Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Rugăciune, credinţă, linişte - Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor Boc
Rugăciune, credinţă, linişte - Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor Bocşa Vasiova
VASIOVA - Sute de credincioşi din tot judeţul şi nu numai au fost prezenţi luni seara şi marţi dimineaţa, la ora 2.00, la Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor.
Slujba de seară a fost oficiată de PSS Lucian, Episcopul Caransebeşului. Mulţi credincioşi au rămas peste noapte în corturile special amenajate pentru a participa ieri şi la slujba de Sfântul Ilie. Oamenii şi-au petrecut noaptea în reculegere şi rugăciuni, iar ieri, după Sf. Liturghie, au luat apă de la Izvorul Tămăduirii, considerat de mulţi a fi miraculos. Mănăstirea de la Vasiova încununează viaţa monahală a Banatului Montan începând cu anul 1905, iar de atunci ea a reprezentat pentru toţi cei care au vizitat-o un reper spiritual şi un loc de întâlnire cu Dumnezeu.
Numele său vine de la acest izvor de apă curată şi rece, care potoleşte nu numai setea trupească ci şi pe cea sufletească. Lucrul acesta este adeverit de numeroasele binefaceri de care s-au bucurat cei care „cu frica de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“, au băut apă de aici.
Din generaţie în generaţie s-a transmis o legendă care susţine că un miner şi-ar fi redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi aici. Drept recunoştinţă, în anul 1850, el împrejmuieşte izvorul cu un zid de piatră. Urmaşii săi au ridicat o capelă care, pe parcursul anilor, a ajuns un loc căutat de credincioşi şi suferinzi, ce vin ca pelerini de la mari depărtări în ziua praznicului Sf. Prooroc Ilie, dar şi de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
Sorin Goruianu
© 2005-2010 - Inform Media
Sursa: http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/rugaciune-credinta-liniste/cn/news-20100720-07314214
Mănăstirea Bocşa-Vasiova
-Hram: "Sfântul Ilie de la Izvor" (20 iulie)
-Adresa: Oraşul Bocşa, Str. Dognecei, nr. 27, jud. Caraş – Severin, cod 325300
-Numărul de vieţuitoare: 12 (viaţă de obşte)
-Acces: Rutier – Pe şoseaua Reşiţa – Bocşa – Timişoara (25 Km de Reşiţa)
C.F.R – Pe ruta Reşiţa –Timişoara (cu coborâre la Bocşa Vasiova)
-Posibilităţile de cazare: Maxim 15 persoane
-Stareţă: Monahia Varvara Sântiuan
-Telefon: 0255 556280
Pe şoseaua Timişoara – Reşiţa, la intrarea în Bocşa Vasiova, se desprinde drumul care duce spre Ocna de Fier. La mai bine de 1 Km se află Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor”. Numele vine de la un izvor de apă curată şi rece care astâmpără nu numai setea trupească, ci şi cea sufletească.
Lucrul acesta este adeverit de numeroasele binefaceri de care s-au bucurat cei care „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, au băut apă din acest izvor.
Aşa a apărut gândul, în conştiinţa unor oameni de bine, de a ridica o mănăstire pe aceste meleaguri în care să se păstreze rânduielile vieţii monahale, venind în acelaşi timp şi în sprijinul credincioşilor care duminică de duminică umplu biserica mănăstirii pentru a participa la Sf. Liturghie şi a se bucura de dumnezeieştile daruri ale sfintelor slujbe.
Din generaţie în generaţie s-a transmis o relatare care susţine că minerul Alexe Perian şi-a redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi la izvorul pomenit. Drept recunoştinţă, în anul 1850 împrejmuieşte izvorul cu zid de piatră.
Urmaşii săi au ridicat o capelă care pe parcursul anilor a ajuns locul mult mai căutat de credincioşi şi suferinzi, din toate naţionalităţile, ce veneau ca pelerini de la mari depărtări în ziua praznicului Sf. Proroc Ilie.
http://protopopiatulresita.ro/articles.php?article_id=93
Frumuseţea duhovnicească a slujbelor, corul măicuţelor şi ospitalitatea lor îl fac pe orice credincios care calcă pragul mănăstirii să se simtă mai întărit duhovniceşte pentru a face faţă problemelor cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi, atât în planul vieţii materiale cât şi în cel al vieţii duhovniceşti.
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |