Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Europarlamentarul social-democrat Corina Cretu : \" Cine ii mai apara pe cei saraci? \"
Europarlamentarul social-democrat Corina Cretu : " Cine ii mai apara pe cei saraci? "
„Nu avem încredere în voi!” Cam acesta este mesajul FMI către Guvernul României, mesaj confirmat de un ministru al Guvernului României. Este un mesaj dur, care dă măsura eşecului politicilor economice ale guvernului condus de Emil Boc. Eşec imputabil integral actualei puteri. Care a refuzat sistematic să recunoască adevărul, şi a continuat să falsifice realitatea, fără nici cea mai mică ruşine. Acum a venit vremea decontului. Un decont pe care îl va plăti cetăţeanul român.
Am scris în ultimul an despre pericolul transformării crizei economico-financiare într-o criză a datoriilor publice şi private. Ea este evidentă nu doar în Grecia sau Spania, dar şi în România. La fel de evident este şi faptul că, indiferent de cât de rapidă va fi relansarea şi de mare va fi creşterea economică în viitor, recurgerea la mărirea unor taxe şi impozite este inevitabilă pentru România.
Dar o creştere a TVA şi a impozitului pe venit şi pe profit, pe fondul accentuării recesiunii, este o măsură care va duce la deteriorarea dramatică a climatului economic şi social din ţară. Este o măsură facilă, care ţine loc de altceva, altceva care ar implica profesionalism, viziune şi, de ce nu, şi patriotism.
Sunt foarte îngrijorată de consecinţele măririi TVA, pentru că ea va lovi crunt categoriile cele mai defavorizate. De asemenea acum vedem că şi cota unică de impozitare a fost un eşec, că de fapt, creşterea economică s-a bazat pe credit, în ceea ce priveşte consumul claselor populare şi al clasei de mijloc, cele care au beneficiat cel mai puţin sau deloc de pe urma cotei unice.
Indiferent de ceea ce vrea sau nu FMI, guvernul are obligaţia constituţională şi morală să protejeze categoriile cele mai defavorizate. Nu o va face, pentru că nu-l interesează. Cei care consideră pensiile drept ajutoare sociale şi pe pensionari asistaţi nu au cum să-i înţeleagă pe săraci.
Măsurile preconizate de Guvern vor genera şi o criză politică. Pe care eu, personal, nu o văd rezolvată decât prin recursul la alegeri anticipate. Asta dacă vrem să rămânem în continuare o democraţie. Oricum ar fi, Guvernul Boc nu are zile multe…
http://corinacretu.wordpress.com/2010/05/04/despre-mariri-de-taxe-si-impozite/
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |