Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Deciziile de desfiinţare şi comasare a spitalelor – o măsură care aruncă definitiv în haos sistemul sanitar, adoptată de Guvernul Boc
Deciziile de desfiinţare şi comasare a spitalelor – o măsură care aruncă definitiv în haos sistemul sanitar, adoptată de Guvernul Boc
Postat la 2011-02-03
Departamentul de Sănătate al Partidului Social Democrat nu este de acord cu deciziile arbitrare şi incoerente ale Ministerului Sănătăţii, privind reorganizarea spitalelor.
Astfel, evaluarea celor 435 de spitale din România s-a facut în grabă în cursul anului 2010, trei echipe conduse de secretarii de stat din Ministerul Sănătăţii evaluand pe teren câte 150 de spitale în două săptămâni ceea ce inseamna ca nu mai putin de 10 spitale ar fi fost inspectate zilnic.
Criteriile de evaluare au făcut referire doar la elemente ale performanţei spitalelor, dar nu au ţinut cont în niciun fel de nevoia de servicii medicale şi de accesibilitatea populaţiei la acestea, în fiecare comunitate în parte.
Având în vedere măsurile administrative recent anunţate, Ministerul Sănătăţii este dator să cheme la consultări autorităţile locale, recent „împroprietărite” cu numeroase spitale, dar care se pare ca nu au nimic de spus atunci cand este vorba de sănătatea populaţiei din zonele pe care le conduc. Zone foarte populate din numeroase judeţe rămân fără asistenţă medicală de specialitate, în condiţiile în care şi medicii de familie lipsesc din multe localităţi.
În locul comasărilor şi desfiinţărilor, Ministerul Sănătăţii putea recurge la o soluţie care ar fi putut rezolva, parţial, problemele cu care se confruntă, de câţiva ani, sistemul de sănătate, tot mai sărac şi mai neglijat de Guvernul Boc. Astfel, spitalele neperformante ar putea fi transformate în unităţi care să asigure asistenţă medicală (ambulatorii de specialitate, centre multifuncţionale).
Decizia de a înfiinţa cămine de bătrâni, deşi necesare, nu rezolvă in niciun fel accesul la servicii de sănătate a populaţiei, mai ales în zonele rurale.
De asemenea, comasările de spitale nu au nicio logică legată de calitatea actului medical, răspunzând probabil doar unor interese economice ale guvernanţilor, cum ar fi centralizarea achiziţiilor, unor interese imobiliare sau fiind făcute pentru a mări influenţa clientelei politice la nivel local. Institute medicale prestigioase sunt în pericol să dispară, cu toate că oferă servicii medicale de înaltă calitate şi fac parte din circuitele europene şi mondiale ale excelenţei medicale. Cazul Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie ORL „Prof. Dr. Dorin Hociota” este relevant în acest sens.
Departamentul de Sănătate al Partidului Social Democrat atrage atenţia asupra faptului că implementarea acestor măsuri va accentua emigraţia personalului medical: chiar dacă nu au fost anuntaţe disponibilizări, imposibilitatea de a ajunge la noile locuri de munca propuse (distanţe mari, lipsa mijloacelor de transport, cheltuieli suplimentare) va determina personalul relativ tânăr să îşi caute locuri de muncă în străinatate.
Partidul Social Democrat, prin intermediul Departamentul de Sănătate, solicită Ministerului Sănătăţii să ia decizii politice corecte, în favoarea şi în beneficiul sistemului de sănătate şi al populaţiei, şi să nu mai adopte măsuri bazate pe interese de grup, care nu fac altceva decât să îngroape un sistem şi aşa greu încercat de lipsa banilor, a personalului şi a dotărilor corespunzătoare.
Departamentul de Sănătate al PSD
03 februarie 2011
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |