Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Votul prin corespondenţă, suspect de fraudă
Votul prin corespondenţă, suspect de fraudă
PSD nu susţine introducerea votului prin corespondenţă din cauza riscului major de fraudare a rezultatelor scrutinului electoral. Suntem de acord că trebuie să găsim mijloace alternative de votare pentru cetăţenii români din diaspora, dar nu putem face acest lucru sacrificând integritatea procesului electoral.
Mecanismul de vot prin corespondenţă propus de ministrul Baconschi nu reușește să atingă standardele de transparenţă și securitate necesare unui proces electoral corect. În forma propusă, votul prin corespondenţă relevă numeroase probleme care ţin de logistică, de securitatea buletinelor de vot și de capacitatea Ministerului Afacerilor Externe de a gestiona întreg procesul electoral din străinătate. Alegerile din 2009 ridică în continuare numeroase semne de întrebare cu privire la corectitudinea voturilor venite din afara graniţelor.
Principala problemă a mecanismului de vot propus de ministrul Baconschi este dificultatea de a-i verifica riguros pe cei care aplică pentru votul prin corespondenţă. Ţara noastră nu are, în prezent, un registru național care să conțină datele de identificare ale persoanelor care au plecat din România de mai mult de 90 de zile. Cu alte cuvinte, Guvernul nu știe câți cetăţeni români au reședinţa sau domiciliul în străinătate. Mai mult, în România nu există nici măcar un registru unic în care să fie precizat numărul persoanelor cu drept de vot din fiecare localitate a țării. Cifrele de la Ministerul Administraţiei şi Internelor nu coincid cu cele de la Institutul Naţional de Statistică, iar acestea diferă de cele ale comunităţilor locale.
În condiţiile în care Guvernul nu știe câţi români cu drept de vot trăiesc în afara graniţelor ţării, PSD consideră că autorităţile publice nu au capacitatea de a gestiona în mod riguros și transparent procesul de verificare necesar votului prin corespondenţă. Românii din diaspora au dreptul la un sistem de vot care să le reflecte cu onestitate opțiunile electorale. Votul prin corespondenţă în varianta propusă de ministrul Baconschi nu reușește să fie în afara suspiciunilor de fraudă.
Valeriu Zgonea
Vicepreşedinte PSD
26 ianuarie 2011
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |