Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Corina Cretu: Orice forma de cenzura a presei este inacceptabila!
Corina Cretu: Orice forma de cenzura a presei este inacceptabila!
Remarc cu îngrijorare si revoltă atacurile la adresa libertăţii de exprimare în România. Consider că nimic nu justifică iniţiativa unor deputaţi şi senatori de a promova un fel de Lege a presei cu prevederi absurde. Mai şocantă este declaraţia Ralucăi Turcan: "In tara noastra, jurnalismul a scapat de sub control. O profesie care ar fi trebuit sa fie facuta cu respectarea in primul rand a cetatenilor a ajuns sa fie transformata intr-un instrument politic. Sunt situatii concrete cand asa-zisi jurnalisti si trusturi de presa devin instrument dupa pofta politica a proprietarilor, ceea ce nu este corect".
E adevarat: presa a involuat mult şi fenomenul a început cam cu un deceniu în urmă, sub presiunea "audienţei", care a obligat multe instituţii de presă la un rabat de la calitate. Apoi, presa a urmat drumul deschis de tabloidele occidentale, fără ca înainte de asta să existe jurnale de calitate puternice şi consolidate pe piaţă. Tabloidele româneşti au distrus audienţa ziarelor de calitate, pentru ca apoi să scadă şi ele.
Presa a fost întotdeauna un instrument politic. Presa a promovat întotdeauna interesele politice şi economice ale proprietarilor, ne place sau nu ideea. Chiar şi atunci când acţionari majoritari au fost jurnaliştii şi cititorii, ca în cazul "Le Monde", într-o vreme. Presa are "prostul" obicei de a promova campanii împotriva unora sau altora. Altminteri de ce ar mai fi numită "câinele de pază al democraţiei"?
Şi apoi, controlul la care visează Raluca Turcan nu va fi tot unul politic? Deciziile CNA sunt elocvente: televiziunile critice la adresa puterii, incluzând aici şi pe preşedintele Traian Băsescu, sunt campioane la plătit amenzi. Nu sunt judecate politic? Nu se aduce atingere libertăţii de exprimare, pluralismului opiniilor prin aceste amenzi?
Consider că presa românească are capacitatea de a-şi rezolva singură problemele. În fond, şi presa are o contraputere: cititorul, care poate decide să nu mai treacă pe la chioşcul de ziare. Ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va genera o schimbare de substanţă în presa românească, obligând-o să se reprofesionalizeze, să-şi schimbe atitudinea şi modul în care abordează realităţile.
Până atunci, însă, orice formă de cenzură a libertăţii de exprimare este inacceptabilă şi îi descalifică pe iniţiatorii unor asemenea măsuri anti-democratice.
Corina Creţu,
Vicepresedintele Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European Secretar Executiv pentru Relaţii Internaţionale al PSD
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |