Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Conferinţa de presă susţinută de Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat - 23 septembrie 2010
Conferinţa de presă susţinută de Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat - 23 septembrie 2010
Bună ziua. Aş vrea să exprim poziţia Partidului Social Democrat şi a mea personal, ca preşedinte al partidului, faţă de situaţia fără precedent creată de fraudarea votului privind Legea Pensiilor în Camera Deputaţilor şi de poziţia domnului Traian Băsescu de instigare şi de complicitate la această fraudare a votului.
În faţa acestor acţiuni, Partidul Social Democrat nu poate să rămână fără replică şi nu poate să rămână fără acţiune politică, pentru că atât cei şase milioane de pensionari afectaţi şi fraudaţi prin furtul de voturi comis de Roberta Anastase, la ordinul direct şi sub protecţia lui Traian Băsescu, dar şi ceilalţi oameni vor să ştie că nu vor trăi tot timpul în ţara în care Traian Băsescu şi Roberta Anastase fură voturi, acuză liderii opoziţiei, mass-media, sindicatele şi pe oricine altcineva şi, practic, pun în pericol funcţionarea democratică şi viitorul acestei ţări.
Vreau să precizez că întregul scandal şi reacţiile de ieri ale lui Traian Băsescu au o singură cauză: au fost prinşi furând voturile la Legea Pensiilor. Este foarte clar că Roberta Anastase nu a furat din proprie iniţiativă, ci a furat acele voturi la cererea lui Traian Băsescu, a ştiut că beneficiază de protecţia lui Traian Băsescu, ceea ce s-a şi întâmplat ieri, prin declaraţiile iresponsabile, nedemne de un politician – nu mai vorbesc de un şef al statului –, care dovedesc complicitatea evidentă între Traian Băsescu şi Roberta Anastase pentru furtul acelor voturi.
Vreau, de asemenea, să mai explic încă o dată de ce Traian Băsescu şi Roberta Anastase au furat acele voturi: pentru că – şi pensionarii trebuie să ştie – prin acel text al legii, adoptat în mod fraudulos în Camera Deputaţilor, în primul rând punctul de pensie de 45% din salariul mediu brut scade la 38-39%, pensionarilor le sunt furaţi, practic, 6% din banii de pensie de către Traian Băsescu şi Roberta Anastase, pentru că prin acea lege femeile din România vor trebui să muncească până la 65 de ani ca să aibă dreptul la o pensie, ceea ce este profund nedrept faţă de situaţia reală a femeii din România – iar Traian Băsescu şi Roberta Anastase au furat voturi pentru a trece această prevedere incorectă şi ticăloasă –, pentru că prin această lege la care Traian Băsescu şi Roberta Anastase au furat voturile, militarii din această ţară sunt umiliţi şi minţiţi, căci li s-a spus că dacă şi-au servit ţara vor avea pensii şi un regim pe care îl merită pentru serviciul pe care l-au adus ţării, pentru că prin această lege este desfiinţat orice sistem care le recunoaşte militarilor munca şi meritul lor faţă de România – iar Traian Băsescu şi Roberta Anastase au furat aceste voturi tocmai pentru a-i lovi şi pe militari, după ce i-au minţit direct şi prin interpuşii lor că nu vor suferi în niciun fel.
De asemenea – şi este ultimul punct pe care vreau să îl reliefez, vreau ca oamenii din această ţară să ştie că Traian Băsescu şi Roberta Anastase au furat acele voturi pentru a-i sancţiona pe cei care se pensionează anticipat, dar nu pentru că nu vor să muncească sau pentru că nu vor să îndeplinească ordinele lui Băsescu şi Anastase, ci pentru că viaţa îi împiedică să îşi găsească un loc de muncă, pentru că au lucrat în condiţii grele, fie că este vorba despre minerit, aviatori sau locuri de muncă speciale. Prin această lege adoptată fraudulos, la cererea lui Traian Băsescu şi prin furtul Robertei Anastase, aceşti oameni vor fi pedepsiţi pentru că au muncit în condiţii grele, pentru că au considerat că societatea trebuie să le plătească o pensie decentă pentru această muncă.
Vreau să mai spun că reacţia lui Traian Băsescu este o reacţie tipică pentru vremurile pe care eu personal nu le-am prins, dar părinţii mei le-au prins, este o reacţie de securist, o reacţie de om corupt, o reacţie de hoţ care este prins la furat şi care încearcă să arunce pe toţi ceilalţi responsabilitatea pentru faptele sale. Aveam 17 ani în 1989 – am avut atunci curaj să ies pe stradă împotriva lui Ceauşescu, cu atât mai mult acum, la 38 de ani, sunt mândru că, în fruntea unui partid în care cred, alături de oameni care, fără să fie membri de partid, dar au curajul să se bată cu Traian Băsescu, ne vom bate în continuare.
Nu o să cad în capcanele securistice ale domnului Traian Băsescu – dânsul să tot facă afirmaţii, iar eu să încep să mă scuz. N-am să mă scuz de nimic în faţa lui Traian Băsescu şi o să spun încă o dată că la 17 ani am avut curaj să ies pe stradă împotriva lui Ceauşescu, cu atât mai mult am la 38 de ani curaj să mă bat cu Traian Băsescu. Vreau însă să spun, pentru membrii de partid care m-au votat în funcţia de preşedinte, pentru simpatizanţii PSD-ului şi pentru cei care, fără să simpatizeze PSD-ul, se uită totuşi la mine şi la cei din generaţia mea politică, faptul că nu sunt şantajabil de către Traian Băsescu pentru că nu are dosare cu mine, nu are cu ce să mă sperie. Vreau să le explic oamenilor care m-au votat – nu lui Traian Băsescu, pentru că nu am nicio obligaţie faţă de el: în primul şi în primul rând, s-a spus – starea avansată de oboseală de aseară a domnului Băsescu nu este o scuză pentru asta – că am cerut sprijinul să candidez la funcţia de primar al Bucureştiului. Vreau să vă prezint buletinul meu de identitate – scrie aici „Sat Baia de Fier, Judeţul Gorj”. Sunt mândru că sunt locuitor al Băii de Fier din Gorj. Vă prezint şi Legea Alegerilor Locale care spune în Articolul 4 că „pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale”. Minciunile stupide ale lui Traian Băsescu nu ţin cont de faptul că nu sunt locuitor al Bucureştiului şi, chiar dacă mi-aş dori – nu mi-am dorit! – n-aş putea să candidez la funcţia de primar.
De asemenea, merg în vacanţă ca oricare om din această ţară şi îmi plătesc vacanţa. Spre deosebire, însă, de orice om din această ţară, ştiu că Traian Băsescu ne urmăreşte, ştiu că ne înregistrează, ştiu că trimite tot felul de agenţi să afle pe unde suntem şi ce facem şi atunci sunt mai prudent decât un om obişnuit. Deşi mi se pare inacceptabil ca în 2010 preşedintele ţării să ştie unde ne facem vacanţa fiecare din cei 20 de milioane de români, eu personal nu am nicio funcţie publică, sunt doar deputat de Gorj, şi nu cred că intră în atribuţiile preşedintelui să vadă unde îmi fac vacanţa. Dar v-am spus că sunt o persoană mult mai prudentă – sunt procuror de meserie, sunt obişnuit cu infractorii de tipul lui Traian Băsescu şi am grijă să nu fac greşeli: aseară, împreună cu Daciana, am umblat în hârtii – o să vi le arăt şi dumneavoastră. Am fost în vacanţă în Liban, ne-am plătit vacanţa şi, dacă preocuparea preşedintelui ţării este cine îmi plăteşte mie vacanţa – probabil că este preocupat de fiecare cetăţean din această ţară sau doar de mine, de Crin Antonescu, mai ştiu şi eu de cine e preocupat –, o să vă prezint dumneavoastră, nu lui Traian Băsescu, chitanţa că ştiu să îmi plătesc singur orice vacanţă.
Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că metodele securistice ale lui Traian Băsescu nu mă impresionează. Vreau ca toţi colegii mei de partid să fie convinşi că au un preşedinte care nu se teme de şantajul lui Traian Băsescu, că poate vârsta mi-a permis să nu fiu nici ofiţer acoperit al Securităţii, nici informator, cum probabil că a fost Traian Băsescu, că poate formaţia mea de procuror m-a ajutat să nu încalc legea şi să nu fur, aşa cum au furat Roberta Anastase şi Traian Băsescu, şi că sunt foarte hotărât să lupt alături de colegii mei pentru ca România să aibă o nouă speranţă, fără Traian Băsescu!
Vreau să vă anunţ că intenţionez – şi decizia mea este foarte clară –, dacă Traian Băsescu va promulga Legea Pensiilor adoptată prin fraudă de Roberta Anastase la cererea sa personală, să solicit conducerii Partidului Social Democrat şi, de asemenea, colegilor liberali, colegilor conservatori, celor de la UDMR şi minorităţilor să fie de acord să începem procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie şi vom solicita tuturor grupurilor parlamentare să voteze această cerere de suspendare.
Este foarte clar că Traian Băsescu, dacă promulgă legea adoptată prin fraudă, Legea Pensiilor, va încălca Articolul 80, Alineatul 2 din Constituţia României, o Constituţie pe care în mod mincinos Traian Băsescu a jurat în urmă cu nouă luni. Există toate temeiurile constituţionale pentru a porni acţiunea de suspendare. Sperăm ca parlamentarii din toate grupurile să voteze această cerere de suspendare şi sunt convins că populaţia României, de data aceasta, va vota pentru ca Traian Băsescu, un pericol pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru, să nu mai fie în funcţia pe care, în mod fraudulos, o ocupă în acest moment.
Se află aici şi colegii mei care au pregătit contestaţia la Curtea Constituţională. Legea va ajunge, probabil, la Traian Băsescu – în ziua în care acesta o promulgă vom introduce cererea de suspendare a sa din funcţie.
Să dea Dumnezeu ca de data aceasta să scăpăm România de Traian Băsescu!
Vreau să mai fac o ultimă precizare, am foarte multe documente în faţă: sunt convins că aţi consultat stenograma Camerei Deputaţilor din ziua de 15 septembrie – dacă nu aţi consultat-o, vă rog să o faceţi, este singurul document oficial şi, ca om al legii, lucrez cu documente oficiale, nu cu documente securiste, tip Roberta Anastase sau Traian Băsescu, este pe site-ul Camerei Deputaţilor – o să vă punem link-ul la dispoziţie. În plen, la microfon, domnul Mircea Toader, lider PDL, a spus: „Doamnă preşedinte, stimaţi colegi, n-am făcut niciun fel de înţelegere politică pe vreun punct din Legea Pensiilor! Ştiţi foarte bine că una a fost în Comisie, unde sunteţi majoritari şi unde am avut alt punct de vedere. Dumneavoastră, doamnă preşedinte, trebuie să aplicaţi Regulamentul.” Asta a spus Mircea Toader în şedinţă publică pe 15 septembrie. De unde ştia Traian Băsescu, ce negocia Traian Băsescu, cu cine negocia Traian Băsescu? În niciun caz cu mine sau cu PSD-ul – noi nu o să negociem niciodată cu hoţii care fură voturi ca să distrugă viaţa pensionarilor din România!
Vă mulţumesc!
Biroul de Presă al PSD
23 septembrie 2010
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |