Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
PSD este pregătit de o guvernare care să schimbe drumul impus de Băsescu
PSD este pregătit de o guvernare care să schimbe drumul impus de Băsescu
Victor Surdu, deputat PSD şi preşedinte al Departamentului PSD de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a vorbit in conferinţa de presă susţinută joi, 12 august, la sediul PSD, despre reacţiilor celor care ţin de producţia de lapte din România, privind reducerea cu 25% a salariilor.
„Trei sferturi din vaci le mulg eu, că atâta salariu primesc şi 25% din vaci să le mulgă domnul Emil Boc”, a fost propunerea mulgătorilor din Arad, Şimnicul de Sus şi Secuieni, prezentată de Victor Surdu.
Deputatul PSD a vorbit şi despre urmările acestor reduceri, precizând că „un număr important de vaci vor rămâne fără îngrijitori, iar îngrijitorii vor proceda aşa cum sunt îndemnaţi de preşedintele Băsescu, vor părăsi această ţară şi vor merge în lumea largă”.
Referitor la ordonanţă de urgenţă prin care agricultorii să primească diferenţa pentru acciza la motorină, Victor Surdu a menţionat că „toţi cei care doresc să recupereze banii trebuie să facă ceva ca o teză de doctorat şi mai mult decât sigur că în aceste 80-90 de pagini se găseşte câte ceva şi nu vor lua acciză la motorină”.
Senatorul PSD Sorin Marius Bota, preşedinte al Departamentului PSD pentru Transport şi Infrastructură, a susţinut că ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, “insistă ca CFR Marfă să se apropie de faliment”, pentru ca această companie să fie adusă la nivelul cerinţelor unui eventual viitor cumpărător, astfel încât privatizarea nu va mai fi rentabilă pentru statul român.
Mai mult decât atât, Sorin Bota a precizat că domnul ministru pregăteşte comitetul de privatizare, compus din cinci persoane care să fie plătite cu salariu de secretar de stat, suplimentar faţă de salariul pe care îl au la ministerele de la care vor proveni. „Cinci persoane într-un proces pe o durată de doi ani care, când va dori domnul ministru să îl întrerupă şi să spună că nu mai face privatizare, se va întrerupe, dar cheltuielile vor fi plătite din bugetul companiei CFR Marfă”, a afirmat senatorul PSD.
Sorin Bota a mai susţinut că o altă propunere din raportul de privatizare, care încă nu a fost făcut public, se referă la cheltuiala cu ecologizarea, estimată la 500 milioane de euro, pe care intenţionează ca statul să şi-o asume şi care ar urma să fie făcută tot în favoarea viitorului cumpărător.
“Astfel că puţinii bani care se mai pot lua de pe această companie vor fi daţi pe ecologizare, astfel ca domnul care o va cumpăra să aibă staţiile ecologizate, la standarde europene”, a declarat Sorin Bota. Acesta a prezentat poziţia PSD, precizând ca în loc să privatizeze o societate falimentară, PSD ar reuni companiile din domeniul feroviar, într-un holding al căilor ferate române. “Noi nu dorim să continuăm privatizarea unei societăţi falimentare de pe urma căreia, acum câţiva ani, România putea încasa un miliard de euro, la finele lui 2004. Dorim să reunim companiile de CFR într-un holding al Căii Ferate Române, sigur, dacă vom mai apuca să facem acest lucru şi dacă nu sunt falimentate până atunci”, a declarat Marius Sorin Bota.
Lia Olguţa Vasilescu, senator PSD, a expus punctul de vedere al PSD în ceea ce priveşte participarea la guvernare a social-democraţilor. „Aş vrea să spunem că PSD va veni la guvernare să schimbe, nu să continue drumul început de preşedintele Traian Băsescu prin intermediul guvernului condus de Boc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, amintind faptul că programul de guvernare al PSD va fi definitivat cât de curând, urmând a fi prezentat după moţiunea de cenzură ce va fi depusă în această toamnă. „Ne pregătim să devenim o alternativă la guvernare; nu ne este frică de guvernare, dar nici nu putem accepta să continuăm reforma lui Traian Băsescu, aşa cum înţelege Traian Băsescu reformă, prin tăieri de pensii, de salarii şi aşa mai departe”, a concluzionat doamna senator Vasilescu.
13 august 20
Biroul de Presă al PSD
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |