Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Conferinţa susţinută de preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul şedinţei BPN - 9 august 2010
Conferinţa susţinută de preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul şedinţei BPN - 9 august 2010
Bună ziua. Să vă comunic foarte rapid ce s-a discutat astăzi în Biroul Permanent, şi, dacă aveţi întrebări, ca de obicei, vă răspund la ele cu plăcere.
În primul şi în primul rând, am confirmat mandatul pentru colegii noştri din Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor, respectiv ale Senatului, vizavi de sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare, sesiune faţă de care, aşa cum ştiţi - la Cameră deja s-a votat, mâine va fi probabil şi la Senat -, nu ne-am opus în niciun fel. Nu avem nimic împotriva discutării legilor domnului Băsescu, dar, în acelaşi timp, alături de reprezentanţii PNL-ului în Birourile Permanente, aşa cum am votat la Cameră vom vota şi la Senat, introducerea pe ordinea de zi a celor trei Ordonanţe extrem, extrem de importante, pentru viaţa de zi cu zi a populaţiei, Ordonanţele 48, 58 şi 63, ca să explic şi să fiu foarte, foarte clar, referitoare la Legea Finanţelor Publice Locale, la preluarea spitalelor şi, în special, a sistemului sanitar, precum şi la TVA. Vom încerca, în cursul dezbaterii acestor Ordonanţe, să aducem modificări în aşa fel încât aberaţiile pe care le întâlnim zi de zi în practică, atât cele referitoare la spitale, cât şi cele referitoare la administraţiile locale să poată fi corectate, chiar dacă Guvernul Boc nu a fost în stare să adopte nişte norme şi nişte reguli măcar aplicabile, dacă nu neapărat inteligente.
În al doilea rând, vom încerca chiar din această sesiune extraordinară, dacă nu în sesiunea ordinară în septembrie, să găsim toate metodele politice şi parlamentare prin care să nu lăsăm subiectul fondurilor europene fraudate de către Guvernul Boc - vestita Măsură 322 - să dispară, pur şi simplu, de pe ordinea de zi şi din atenţia opiniei publice în această vară. Repetăm: a fost cea mai mare fraudă la fondurile europene comisă într-o ţară europeană. Aţi relatat şi dumneavoastră, am relatat şi noi; nu s-a întâmplat nimic, s-au depus contestaţii. Vestitul director Vădană e în concediu, probabil cu banii pe care i-a obţinut de pe urma acelor fraude. Vom încerca să readucem în atenţia opiniei publice şi a Comisiei Europene această situaţie şi vom face, de asemenea, tot ceea ce ţine de noi ca opoziţie pentru a opri acţiunea iniţiată de domnul Videanu de vânzare a ultimelor acţiuni pe care statul român le mai deţine la Petrom, la TransGaz, la Nuclear Electrica, o acţiune evident de fraudare a intereselor statului şi evident făcută în interes personal doar pentru buzunarele oamenilor politici şi ale PDL împotriva intereselor naţionale ale României.
De asemenea, vreau să vă anunţ că astăzi - probabil peste o oră - am primit mandat din partea colegilor din BPN să am o întâlnire cu liderii celorlalte partide din opoziţie, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator, pentru a discuta strategia şi ceea ce propunem noi în această sesiune extraordinară, în sesiunea ordinară şi tot ceea ce ţine de coordonarea locală împotriva faptelor grave de corupţie şi de fraudă ale PDL-ului. Sper ca această discuţie dintre noi, discuţie mai directă decât prin intermediul media, să găsească soluţii comune de activitate a opoziţiei şi de luptă împotriva Guvernului Boc şi a abuzurilor şi fraudelor comise la nivel naţional şi local.
Vă mulţumesc!
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |