Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Conferinţa preşedintelui PSD, Victor Ponta, după şedinţa BPN 02.08.2010
Conferinţa preşedintelui PSD, Victor Ponta, după şedinţa BPN 02.08.2010
Voiam, în câteva cuvinte, să vă spun că am avut o discuţie mai puţin formală cu colegii mei din conducere, cei care sunt în Bucureşti în aceste zile.
În primul şi în primul rând, o să ne organizăm pentru toamnă pentru cele două probleme pe care noi le considerăm esenţiale. Toate aceste subiecte ale zilei - cu brandul de ţară, cu doamna Udrea la Shanghai, cu domnul Băsescu râzând cu Viktor Orbán - pentru noi, cel puţin, le considerăm mai puţin importante decât ceea ce am discutat cu colegii noştri primari vizavi de pregătirea pentru iarnă. Va fi o iarnă cumplită din punct de vedere financiar şi social, iar efortul nostru principal în această toamnă va fi pentru a găsi soluţii de trecere peste această situaţie dificilă. De asemenea, am discutat despre situaţia din agricultură, acolo unde în toamnă sperăm să propunem Guvernului să ia măsurile care se impun, măsuri pe care Guvernul actual nu le ia şi nici nu cred că le va lua în considerare.
Mai mult decât atât, astăzi aşteptăm să vedem dacă apar acele norme de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal. Vreau să vă precizez poziţia noastră, discutată cu colegii de specialitate: măsurile discutate de modificare a Codului Fiscal sunt măsuri aberante, multe dintre ele inaplicabile, iar această nesiguranţă fiscală nu face decât să înrăutăţească situaţia economică a ţării şi să ne pună într-o stare de inferioritate faţă de ţările din jur, care iau măsuri anti-criză şi care au o politică fiscală mult mai coerentă şi mai logică decât a României.
În acest context, vreau să vă anunţ că am primit astăzi o solicitare din partea delegaţiei FMI privind o întâlnire cu conducerea PSD-ului. Le-am răspuns şi în scris că este o solicitare tardivă şi inutilă în acest moment. Toate discuţiile dintre delegaţia Fondului şi Guvern s-au epuizat şi doar o întâlnire protocolară cu noi nu îşi are sensul în acest moment. Poziţia noastră este foarte clară: delegaţia Fondului Monetar are o atitudine cu totul şi cu totul anormală faţă de Guvernul României şi faţă de România. În afară de faptul că girează măsurile stupide şi incoerente ale Guvernului, participă alături de Guvern la un mod în care populaţia ţării nu află adevărul despre ţară. Astăzi aflăm iarăşi ceea ce ne-a spus şi anul trecut prin vocea domnului Tănăsescu şi a domnului Jeffrey Franks, cum că vom avea creştere economică şi că nu vom mai avea tăieri de pensii şi salarii, exact ceea ce ne spuneau anul trecut. Nu ştiu de ce anul aceste trebuie să îi credem, având în vedere că ceea ce ne-au spus anul trecut a fost total greşit, dacă nu cumva mai mult decât atât.
Poziţia noastră va fi foarte clară: nu trebuie să ne gândim la un nou împrumut care, practic, nu face decât să gireze şi să mai dea viaţă încă un an sau doi Guvernului corupt şi incompetent actual, împrumut care va fi decontat de generaţiile viitoare şi, sigur, de viitoarele Guverne şi conduceri ale ţării. Nu ne vedem cu această ocazie cu delegaţia FMI - a trecut vremea întâlnirilor protocolare. Dacă au, într-adevăr, intenţia de a asculta vocea opoziţiei, pot să o facă înainte de a se lua toate deciziile. După ce s-au luat toate deciziile cred că este absolut inutil şi, încă o dată spun, poziţia unora dintre reprezentanţii FMI de a fi de acord cu orice fel de măsură a Guvernului şi de a susţine orice fel de dată şi de cifră, orice fel de predicţie care contrazice toate predicţiile celorlalţi analişti economici independenţi este o poziţie anormală şi nu credem că în acest fel putem continua acest tip de relaţie.
În al treilea rând - şi cu asta închei, dacă nu aveţi dumneavoastră întrebări - acesta este tipul de pliant pe care îl împărţim în întreaga ţară vizavi de acţiunea populară împotriva Guvernului Boc. Sperăm să avem numărul necesar de voturi şi de semnături şi vreau să explic încă o dată că niciun fel de parlamentar nu va veni la PSD decât dacă este agreat de organizaţia judeţeană, dar, în acelaşi timp, nu avem numărul de voturi, noi şi PNL-ul, dacă nu vom convinge şi alţi parlamentari să voteze moţiunea de cenzură şi, eventual, o altă construcţie politică după acel moment.
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |