Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Victor Ponta: statul de drept în România este în pericol
Victor Ponta: statul de drept în România este în pericol
După căderea regimului comunist în 1989 România a realizat paşi foarte importanţi pentru realizarea unui sistem democratic pe deplin funcţional. Apartenenţa la Consiliul Europei şi, ulterior, aderarea la Uniunea Europeană au constituit garanţii pentru consolidarea democraţiei în România. Desigur, nicio democraţie nu este perfectă, însă, după realegerea dlui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României tendinţele sale anterioare de încălcare a principiilor statului de drept s-au intensificat, devenind acţiuni făţişe, punând în pericol regimul democratic. Această scrisoare este o formă de protest menită a întări acţiunile politice de protest ale opoziţiei faţă de presiunile autoritare şi anti-democratice ale actualei guvernări. În condiţiile în care mecanismele democratice din România sunt gripate, iar deciziile arbitrare, prin încălcarea legilor, sunt tot mai frecvente, Partidul Social Democrat se vede obligat să apeleze la atenţia comunităţii internaţionale, la sprijinul partenerilor din statele membre ale Uniunii Europene.
Presiunea sistematică a actualei puteri asupra statului de drept, având ca rezultat încălcarea Constituţiei României, în litera şi spiritul acesteia, este evidenţiată de o serie de fapte şi fenomene indubitabile şi incontestabile, pe care le prezentăm succint în cele ce urmează:
1. Guvernul Emil Boc adoptă în mod sistematic acte neconstituţionale
Cu toate că dl. Emil Boc este profesor de drept constituţional al prestigioasei Universităţi „Babeş-Bolyai” din Cluj, acesta a promovat foarte multe acte normative de o importanţă deosebită care nu au reuşit să treacă testul constituţionalităţii. Cea mai recentă tentativă a fost chiar planul privind reducerea pensiilor, ca măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, în ciuda tuturor avertismentelor primite cu privire la această gravă greşeală. In cazul dlui Boc, demnitatea profesională a fost anulată de interesele politice.
Primul obiectiv politic al Cabinetului Emil Boc pentru care s-a încercat forţarea Constituţiei a vizat politizarea administraţiei publice locale. Guvernul Emil Boc a încercat să modifice în cursul anului trecut Statutul Funcţionarilor Publici dar legea rezultată a fost declarată neconstituţională. Ca „răspuns”, OUG nr. 37/2009 a deschis posibilitatea ca poziţiile de top din management-ul instituţiilor deconcentrate să fie ocupate pe criterii politice. Curtea Constituţională a sesizat acest aspect citându-l ca unul din motivele pentru declararea ca neconstituţională a Ordonanţei. În comunicatul său de presă, Curtea a arătat că OUG nr. 37/2009 încalcă normelor privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de articolul 115, alineatul 6 din Legea fundamentală. Potrivit alineatului 6, „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.
Intuind sau ştiind din surse nepublice că reacţia Curţii Constituţionale va fi negativă, Guvernul Emil Boc a abrogat OUG nr. 37/2009 nr. 37/2009 cu o zi înainte de publicarea deciziei Curţii. Mecanismul prin care s-a realizat această abrogare a fost o nouă Ordonanţă de Urgenţă, cu nr. 105/2009. Efectele acestei noi Ordonanţe de Urgenţă au fost similare, aceasta stipulând că „Guvernul poate detaşa funcţionari publici şi pe posturi din categoria înalţilor funcţionari publici - cum sunt cele de subprefect şi prefect”. Pe 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a considerat că şi noua OUG era neconformă legii fundamentale, sancţionând în termeni diplomatici încercarea puterii de a politiza administraţia publică: „Prin procedeul legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogate şi declarat neconstituţional - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.37/2009 - să producă în continuare efecte juridice, sub forma unui act nou - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.105/2009 - care, aşa cum s-a arătat, a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale în materia respectivă”.
Efectele concrete asupra acestei încercări de a destabiliza instituţia funcţionarului public sunt dureroase pentru bugetul de stat şi pentru funcţionarea instituţiilor respective. Astfel, aceeaşi poziţie de conducere în mai multe instituţii deconcentrate este ocupată de către două sau mai multe persoane: cea care au deţinut poziţia înainte de ordonanţele de urgenţă din 2009 şi persoanele numite după aceea. Cum cei aflaţi în prima situaţie au câştigat procesele deschise împotriva statului român, iar Guvernul Emil Boc a refuzat să înlăture clientela politică pe care o promovase în funcţiile respective, statul român plăteşte două sau mai multe salarii pentru munca efectuată de o singură persoană.
Guvernul Emil Boc a utilizat în mod excesiv procedura angajării răspunderii în faţa Parlamentului, pentru legi foarte importante, care nu au trecut însă testul de constituţionalitate. La finalul anului 2009, Curtea Constituţională a invalidat procedura angajării răspunderii pe Legea educaţiei naţionale, cerând adoptarea acesteia prin dezbateri parlamentare. Recent, Curtea Constituţională a respins ca neconstituţională decizia guvernului de tăiere cu 15% a pensiilor. Sunt şi alte exemple de legi care nu au trecut filtrul Curţii Constituţionale, dar numărul ridicat şi importanţa acestora indică existenţa unei voinţe politice care supune judecătorii constituţionali la teste tot mai numeroase, pentru a le înfrânge în cele din urmă voinţa, pentru a putea guverna cu legi care nu respectă Constituţia.
2. Abuzul de putere al majorităţii parlamentare
PDL nu poate prin rezultatele alegerilor din 30 noiembrie 2008 (cca. 34% din mandate), alături de UDMR (sub 7% din mandate), să aibă suportul politic al unei majorităţi legitime, astfel încât Guvernul Emil Boc este susţinut de un partid format prin migraţie politică, UNPR. Această majoritate parlamentară nelegitimă ia însă decizii abuzive şi ilegale, dintre care detaliem două, foarte importante.
În condiţiile în care în luna iunie a.c. expirau mandatele a trei judecători la Curtea Constituţională, au avut loc alegeri pentru desemnarea unuia dintre aceştia din partea Camerei Deputaţilor. La 1 iunie a.c. Valer Dorneanu a fost desemnat judecător la Curtea Constituţională, participând la vot 280 de deputaţi, din care 161 (peste 57%) au votat pentru dl. Dorneanu. Conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 989 din 2008, hotărârile de acest tip sunt luate cu majoritatea celor prezenţi, fără să fie nevoie de majoritatea din numărul total al membrilor Camerei. Cu toate acestea, doamna Roberta Anastase, Preşedinta Camerei Deputaţilor, care a prezidat şedinţa, a intervenit şi a declarat că rezultatul votului nu este definitiv, iar procedura de numire n-ar fi fost finalizată întrucât pentru a fi numit câştigător un candidat avea nevoie de cel puţin 168 de voturi ca să întrunească majoritatea deputaţilor în conformitate cu prevederile art.5 (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În consecinţă, a anunţat că este nevoie de un al doilea tur în urma căruia va câştiga candidatul cu cel mai mare număr de voturi din cei prezenţi la vot şi a suspendat şedinţa. Intervenţia şi susţinerea doamnei Preşedintă a Camerei Deputaţilor a fost neregulamentară şi neconstituţională. Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României „Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”. Acest text este reluat în cuprinsul şi art. 129 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în 2005. Votul exprimat în plenul Camerei a fost aşadar constituţional, el reprezentând o largă majoritate din deputaţii prezenţi în condiţiile existenţei cvorumului legal de adoptare prevăzut de art. 67 din Constituţie.
Ulterior, în noaptea de 14 spre 15 iunie a.c., în cadrul unei şedinţe în care partidele de opoziţie s-au opus reluării votului pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională, majoritatea PDL-UNPR-UDMR au votat un nou judecător la Curtea Constituţională, în persoana lui Ştefan Minea, propus de PDL. Nu credem că este lipsit de semnificaţie politică faptul că dl. Minea este coleg de catedră la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca cu premierul Emil Boc.
Un al doilea caz de abuz de putere al PDL şi aliaţilor săi politici, cu încălcarea legilor, a avut loc în 29 iunie a.c., cu ocazia alegerilor pentru consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR). Baza legală a procesului electiv o constituie Legea nr. 41 din 17 iulie 1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care la art.19 stabileşte mecanismul de desemnare a Preşedintelui-Director general: „(7) Preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se numeşte de către Parlament, în şedinţă comună, dintre membrii titulari ai consiliilor, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere şi de vot prevăzute în acest articol. În vederea propunerii, comisiile permanente de specialitate vor examina cu prioritate, în termen de 7 zile, CANDIDATUL RECOMANDAT de către membrii titulari ai consiliilor de administraţie. Audierea candidatului se face de către comisii, în prezenţa membrilor consiliului de administraţie respectiv”.
Prezentarea succintă a evenimentelor relevă acţiunile ilegale şi abuzive ale majorităţii parlamentare:
* în prima etapă, plenul reunit al Parlamentului a aprobat cu 383 de voturi “pentru” şi 26 de voturi “împotrivă”, componenţa Consiliului de Administraţie al SRR (13 membri);
* în a doua etapă, cei 13 membri ai CA al SRR s-au reunit într-o şedinţă secretă pentru alegerea Preşedintelui-Director general, câştigător fiind Ovidiu Miculesc;
* în a treia etapă, membrii comisiilor reunite de cultură ale Parlamentului au invalidat decizia secretă a membrilor consiliului de administraţie, deşi plenul Parlamentului validase anterior întreaga componenţă a consiliului de administraţie;
* în etapa a patra, în condiţiile în care PSD şi PNL au părăsit şedinţa, ca urmare a abuzului coaliţiei de guvernământ, s-a pus la vot validarea reprezentantului UDMR, Demeter Andras Istvan, care a fost “validat” de plenul reunit cu 237 de voturi „pentru” şi doar două voturi „împotrivă”. Însă, în urne s-au constatat doar 220 de bile, deşi preşedinta Camerei Deputaţilor a anunţat votul a 239 de parlamentari. Deoarece au fost doar 220 de voturi, nu a existat cvorum pentru luarea unei decizii;
* în a cincia etapă, procesul-verbal de constatare a rezultatelor nu a fost semnat de reprezentanţii PSD şi PNL în cele două Birouri Permanente. Procesele verbale trebuiau semnate de toţi cei 26 de membri ai Birourilor Permanente, semnăturile celor 12 de la PDL şi UDMR nefiind majoritare. Deşi fraudulos, votul a fost validat de Roberta Anastase.
Cele două cazuri prezentate anterior indică existenţa unei voinţe politice abuzive, care foloseşte în mod fraudulos mecanismele parlamentare pentru atingerea obiectivelor sale: controlul cu orice preţ al instituţiilor publice şi folosirea acestora în interesul partidelor de guvernământ. Pentru actuala guvernare, respectarea legii a devenit facultativă. La adăpostul unei majorităţi parlamentare nelegitime, PDL ignoră normele juridice în vigoare şi principiile democratice.
3. Restrângerea nejustificată a drepturilor cetăţeneşti
Pentru a pune în practică măsura anunţată de preşedintele Traian Băsescu, privind reducerea pensiilor şi a salariilor, Guvernul României a invocat dispoziţiile art. 53 din Constituţie, ce are următoarele prevederi: (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Chiar şi numai faptul că Guvernul Emil Boc s-a gândit să recurgă la un astfel de gest, ce limitează democraţia temporar şi în condiţii cu totul excepţionale relevă tendinţele autoritare ale actualei puteri. PDL este în stare să sacrifice drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pentru a acoperi incapacitatea sa de a guverna şi de a gestiona eficient resursele bugetare. Acest lucru spune multe despre concepţia pe care dl. Traian Băsescu şi guvernul Emil Boc le au despre exercitarea democratică a puterii, despre funcţionarea statului de drept şi despre limitele pe care guvernarea trebuie să le aibă.
Pentru actuala putere de la Bucureşti, Constituţia a devenit o lege interpretabilă politic, ce poate fi aplicată discreţionar şi invocată pentru a acoperi grave abuzuri. Când Legea fundamentală a statului devine un instrument ce apără interesele puterii politice şi nu pe cele ale cetăţenilor, atunci statul de drept este în pericol.
4. Atacurile sistematice la adresa mass-media
Atacurile la adresa presei au devenit o practică obişnuită atât pentru preşedintele Traian Băsescu, precum şi pentru partidul de guvernământ, PDL. Trusturile de presă critice la adresa puterii sunt acuzate frecvent că sunt „mogulizate” iar jurnaliştii se încearcă a fi discreditaţi sub apelativul de „tonomate în euro”. Boicotarea timp de o lună a televiziunilor de ştiri Antena 3 şi Realitatea TV de către membrii PDL, ca urmare a unei decizii a lui Emil Boc, reprezintă un recent atac la adresa dreptului la informare al cetăţenilor. Membrii PDL se remarcă prin atacuri violente împotriva moderatorilor emisiunilor de televiziune, un exemplu şocant fiind cel al deputatului PDL Cristian Boureanu care a acuzat-o pe Gabriela Vrânceanu-Firea (realizatoare de misiuni la Antena 3) că ar fi „amanta” politicianului Călin Popescu-Tăriceanu, în scopul intimidării şi discreditării acesteia.
În contextul presiunilor politice şi administrative ale partidului de guvernământ asupra instituţiilor mass-media critice la adresa puterii, recenta modificare a Codului fiscal, prin care de la 1 iulie a.c. veniturile jurnaliştilor sunt impozitate suplimentar, poate fi cu uşurinţă interpretată ca o acţiune asumată politic vizând falimentarea presei şi precarizarea condiţiei materiale a jurnaliştilor.
Corolarul acţiunilor recente ale actualei puteri politice pentru intimidarea şi controlul presei critice îl reprezintă proiectul Strategiei Naţionale de Apărare a României, propuse spre adoptare Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu, în care mass-media este considerată o vulnerabilitate: „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natura economica sau în relaţia cu instituţii ale statului;” (pag.14). Respectivul paragraf al Strategiei Naţionale de Apărare a fost interpretat de către jurnalişti prestigioşi a reprezenta nu atât o ameninţare directă şi imediată asupra libertăţii jurnaliştilor (în sensul că nu vor fi arestaţi ziarişti), cât o metodă de şantajare şi intimidare a instituţiilor de presă, pentru a fi mai puţin critice la adresa lui Traian Băsescu.
Toate aceste acţiuni prezentate anterior, incontestabile sub raport factual, dau imaginea generală a unei puteri politice pentru care mass-media critice sunt considerate a fi un inamic, iar instituţiile de presă pro-prezidenţiale şi pro-guvernamentale un „colac de salvare” politică. Perspectiva „optimistă” este aceea că actuala putere doreşte să genereze o atitudine sistematică de autocenzură, însă nu poate fi exclusă nici varianta pesimistă, aceea în care în România vor avea loc arestări de jurnalişti şi chiar suspendarea unor emisiuni, în condiţiile deţinerii controlului absolut asupra Ministerului Public, serviciilor secrete, Ministerului de Interne.
5. Concentrarea în mod nedemocratic a puterii în mâinile Preşedintelui României şi utilizarea abuzivă a acesteia
Al doilea mandat de preşedinte al României pentru dl. Traian Băsescu a debutat sub semnul unei concentrări fără precedent în istoria democratică a României a puterii în mâinile unei singure persoane. Guvernul României este controlat de către dl. Traian Băsescu prin dominaţia asupra premierului Emil Boc, care acceptă docil transferarea răspunderii executivului din faţa parlamentului în cea a preşedintelui. Conform Constituţiei României, preşedintele trebuie să asigure funcţia esenţială de mediere, nu pe cea de „realizare a politicii interne şi externe a ţării”, cu care este însărcinat guvernul.
Preşedintele Traian Băsescu deţine controlul efectiv şi asupra Parlamentului, prin următorul mecanism: principalul partid de guvernământ, PDL, este condus prin intermediul puterii executive, preşedintele partidului, dl. Emil Boc, funcţionând împreună cu dna Elena Udrea în rolul de principale curele de transmisie a deciziilor prezidenţiale. Autoritatea dlui Emil Boc se bazează pe deţinerea funcţiei de prim-ministru, pe credinţa larg împărtăşită în PDL că toate deciziile sunt luate, de fapt, de Traian Băsescu.
Partidul format din parlamentarii care au migrat din PSD şi PNL de la începutul anului 2009 şi până acum (Uniunea Naţională pentru Progresul României-UNPR) este cointeresat în susţinerea guvernului atât prin postul de ministru al Apărării acordat dlui Gabriel Oprea (preşedinte executiv al UNPR), cât şi prin diferite avantaje personale oferite parlamentarilor respectivei formaţiuni politice.
Un exemplu relevant pentru concentrarea autoritară a puterii în mâinile lui Traian Băsescu este reprezentat de deciziile privind măsurile de austeritate. Într-o conferinţă de presă din 6 mai a.c. preşedintele Traian Băsescu a anunţat măsurile de diminuare a salariilor, pensiilor şi altor forme de protecţie socială, deşi competenţa constituţională în această materie îi revine în mod indubitabil primului ministru. Faptul că deciziile au fost luate în afara guvernului este evidenţiat de situaţia că ministrul Muncii a declarat că nu ştia despre decizia, dovedită a fi neconstituţională, de tăiere cu 15% a pensiilor, iar ministrul de Finanţe a declarat public că deciziile privind măsurile de austeritate nu îi aparţin, acestea fiind luate „mai sus”, cu referire directă la Preşedintele României. Cedarea de facto de către primul ministru a prerogativelor sale către Preşedintele Republicii afectează în mod decisiv calitatea actului de guvernare deoarece măsurile decise de şeful statului sunt lipsite de expertiza ministerială.
6. Traian Băsescu se implică în conducerea unui partid politic
Constituţia României stabileşte prin art. 84 că „Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid”, sensul acestei prevederi fiind acela de a face posibilă îndeplinirea de către şeful statului a „funcţiei de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate” (art.80). Prin litera şi spiritul său, Constituţia României îi atribuie, astfel, Preşedintelui Republicii funcţia de mediere, care însă nu poate fi exercitată dacă titularul funcţiei prezidenţiale se implică activ în viaţa unui partid politic. Într-un stat democratic arbitrul nu poate fi şi jucător, deoarece se află într-un evident conflict de interese. În mod concret, este de notorietate publică faptul că principalele decizii ale Partidului Democrat Liberal sunt luate în mod direct de către dl Traian Băsescu. Mai mulţi membri ai PDL au recunoscut în mod public faptul că deciziile în partidul lor sunt luate în mod direct de Traian Băsescu, invocând chiar un cult al personalităţii construit în actualul partid de guvernământ pentru Preşedintele României. Semnificative pentru implicarea partizană a Preşedintelui României în viaţa unui partid politic sunt întâlnirile dintre Traian Băsescu şi parlamentarii şi preşedinţii de organizaţii judeţene PDL din 6 şi 20 iunie a.c. de la Palatul Snagov, în care şeful statului a stabilit conduita politică a partidului de guvernământ, potrivit declaraţiilor publice ale participanţilor la cele două întâlniri.
Liderii PDL acceptă conducerea autoritară a partidului lor de către Traian Băsescu în baza credinţei că acesta le va garanta prezenţa la guvernare şi după următoarele alegeri parlamentare, indiferent de rezultatul alegerilor. Precedentul a fost creat în anul 2009, când după demiterea lui Emil Boc prin moţiune de cenzură, Traian Băsescu a refuzat să-l desemneze ca premier pe dl. Klaus Johannis, deşi acesta era susţinut de o impozantă majoritate parlamentară.
Concluzia care se impune în urma analizei celor sase tipuri de presiuni asupra statului de drept este indubitabilă: România păstrează (încă) aparenţele unui stat democratic, dar modul de funcţionare al actualei puteri este specific regimurilor autoritare, în care spiritul legilor nu este respectat, opoziţia este hărţuită şi slăbită prin migraţie parlamentară iar presa critică se află sub constrângeri de natură fiscală, administrative şi politice. În faţa unei situaţii de criză a democraţiei în România, Partidul Social Democrat solicită cu deplină responsabilitate suportul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a proteja statul de drept din România.
Victor Ponta
Preşedinte PSD
20 iulie 2010
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |