Home Despre Noi Echipa Alegeri 2008 Contact
Stiri Recente

Legaturi Utile


Harta Interactiva
Moţiune de cenzură populară: 10 motive pentru care Guvernul Boc trebuie să plece
Moţiune de cenzură populară: 10 motive pentru care Guvernul Boc trebuie să plece
Postat la 2010-06-28
Pentru că Guvernul Boc:
1. Dispreţuieşte pensionarii, pe care îi consideră vinovaţi de dezechilibrul bugetar şi pe care îi atacă în mod direct prin acţiunile sale;
2. Măreşte excesiv taxele şi impozitele, prin măsuri absurde (precum creşterea excesivă şi nediferenţiată a TVA), pe termen nelimitat, care distruge mediul economic şi adânceşte recesiunea actuală;
3. Taie nediferenţiat salariile bugetarilor – profesori, medici, militari, poliţişti, magistraţi, fără să ţină cont de recomandările specialiştilor, a patronatelor şi a sindicatelor;
4. Nu ia nici o măsură împotriva clientelei politice a lui Băsescu şi a lui Boc şi a corupţiei generalizate, adevărata cauză a dezechilibrului bugetar actual, a creşterii nejustificate a cheltuielilor şi a măsurilor de austeritate impuse cu forţa milioanelor de cetăţeni români.
5. Atentează la siguranţa cetăţenilor, prin tăierea subvenţiilor pentru încălzire, care vor accentua genocidul social în lunile următoare, când costul la întreţinere va deveni prohibitiv pentru majoritatea cetăţenilor;
6. Este total dezinteresat de soarta locurilor de muncă; nu preia soluţiile existente privind salvarea locurilor de muncă şi stimularea celor care creează locuri de muncă;
7. Ignoră total agricultura în România, aflată în pragul unui colaps în acest an, din cauza lipsei sprijinului din partea statului şi a corupţiei din cadrul Ministerului Agriculturii şi a structurilor şi a structurilor de gestionare a fondurilor europene;
8. Ia decizii privind soarta României fără să se consulte cu partenerii sociali şi fără să ţină cont de voinţa exprimată de sindicate, patronate, partidele politice şi întreaga societate civilă;
9. Sfidează Constituţia prin proiecte de legi sau ordonanţe de urgenţă derulate constant ca încălcând legea fundamentală de către Curtea Constituţională;
10. Consideră presa o ameninţare la adresa României şi permite, prin susţinerea nedisimulată acordată noului proiect al Strategiei Naţionale de Apărare, abuzuri nelimitate la adresa libertăţii de exprimare;
Nu pensionarii, medicii, profesorii sau jurnaliştii sunt vinovaţi pentru situaţia actuală a României, şi nu ei trebuie să plătească preţul crizei. Singurii vinovaţi sunt Băsescu şi Boc, cei care au permis risipirea bugetului României în beneficiul clientelei PDL, iar acum îi condamnă pe români la sărăcie pentru a acoperi golurile.
Din toate aceste motive, considerăm că toţi parlamentarii României trebuie să semneze această moţiune şi, implicit, trebuie să ajute la schimbarea actualului Guvern, principalul vinovat al dezastrului actual şi cauza reală a genocidului social care va fi produs în lunile următoare în România.
© 2008 Toate Drepturile Rezervate PSD Caras - Severin. Web Design si Optimizare by Web Design Timisoara | Harta Site |